Doberman – caracter si comportament
Intregul nume al rasei este Doberman Pinscher. Aceasta rasa este opera crescatorului german Friedrich Dobermann, care a vrut sa adune toate atuurile intr-un singur caine si a reusit.
Dobermanii cantaresc de obicei intre 30 si 40 kg. Durata de viata a acestora este de 12-15 ani.
Dobermanii sunt caini puternici si activi. Sunt adevarati paznici neinfricati dar si amabili si iubitori cu familia lor. Sunt ascultatori si isi manifesta constant devotamentul lor fata de stapani.
Dobermanii sunt considerati caini rai. Exista chiar zvonuri ca aceasta rasa o poate lua razna. Aceasta reputatie se datoreaza faptului ca sunt adesea folositi pentru securitate, dar baza acestei reputatii nu tine de natura diabolica a Dobermanilor, ci de dimensiunea si puterea lor. Ei ataca doar atunci cand simt ca familia sau proprietatea lor este in pericol.
Daca se compara Dobermanul cu alti caini din alte rase, precum Ciobanesc German, Pit Bull, Rottweiler sau Alaskan Malamute, se va constata probabil ca Dobermanii ataca mai putin decat rasele enumerate. Daca Dobermanii sunt dresati sa fie caini de familie, nu exista niciun pericol pentru cei din familia sa. Nu exista un caine mai loial care sa poata fi si un bun paznic.
Dobermanii sunt caini extrem de inteligenti, invata foarte repede si incearca intotdeauna sa-si multumeasca stapanii. Ei pot fi atasati de intreaga familie sau de un anumit membru al familiei. La unii membri ai rasei exista tendinta de a fi agresivi fata de alti caini si, in acelasi timp, de a fi extrem de ascultatori.
Masculii Dobermani incearca in mod constant sa domine si sa arate incapatanare in comparatie cu femelele. Fiind extrem de inteligenti pot fi si usor de antrenat. Cu o pregatire adecvata, un caine de orice temperament poate deveni un bun animal de companie si un gardian de incredere.
Sunt caini activi si sportivi si chiar au nevoie de multa miscare pentru a fi fericiti si sanatosi. Le place sa fie in compania proprietarului lor in timpul unei plimbari. Participarea la diverse evenimente pentru caini ii ajuta sa se mentina in forma si, de asemenea, le garanteaza o buna sanatate mentala.