Recomandare Online

Dinții de lapte contează mai mult decât pare

„Oricum cad” e argumentul care face ca multe carii la copii să rămână netratate. Dinții de lapte cad, într-adevăr, dar unii abia la 11-12 ani. Până atunci, ei fac mestecatul posibil, ajută la vorbire și, mai ales, țin locul pentru dinții definitivi care se formează dedesubt. Un dinte de lapte pierdut prea devreme lasă spațiul să se închidă, iar dintele definitiv iese strâmb ori rămâne blocat.

O carie netratată poate ajunge la rădăcină, poate da abcese și dureri și poate afecta mugurele dintelui definitiv aflat chiar sub ea.

Calendarul dinților

Primii dinți apar, de obicei, în jurul vârstei de 6 luni, cei 2 din mijloc, jos. Intervalul normal e larg: unii bebeluși au un dinte la 4 luni, alții, abia la 12. Până la 2 ani și jumătate-3 ani, copilul are toți cei 20 de dinți de lapte. Schimbarea începe pe la 6 ani, tot cu dinții din față, și se încheie spre 12 ani. Adultul are 28 de dinți definitivi, la care se adaugă, mai târziu, cei 4 molari de minte, dacă apar. Erupția dinților face, uneori, bebelușul agitat și cu saliva abundentă. Inelele răcite la frigider, nu la congelator, și masajul gingiilor cu degetul curat ajută. Febra mare și diareea nu sunt cauzate de dinți și trebuie privite ca semne ale altei probleme.

Molarul de șase ani, dintele confundat

Pe la 6 ani, în spatele ultimului dinte de lapte, apare un dinte nou, mare, fără ca altul să fi căzut înainte. Mulți părinți cred că e tot un dinte de lapte. E, de fapt, primul molar definitiv, care va rămâne toată viața.

Pentru că apare discret, într-o zonă greu de periat, cu șanțuri adânci pe suprafață, e dintele care face cel mai des carii în copilărie. Stomatologii recomandă adesea sigilarea lui: șanțurile se umplu cu un material fluid, care se întărește și împiedică resturile de mâncare să se adune acolo. Procedura e rapidă și nedureroasă.

Periajul, de la primul dinte

Periajul începe odată cu primul dinte, nu când copilul poate ține singur periuța. Pentru cei mici se folosește o periuță moale, cu cap mic, de 2 ori pe zi, dimineața și seara, ultima dată după ce copilul a mâncat și a băut ultima oară, înainte de somn.

Pasta cu fluor e cea care protejează cel mai bine împotriva cariilor. Cantitatea contează: sub 3 ani, cât un bob de orez. Între 3 și 6 ani, cât un bob de mazăre. Copilul învață să scuipe spuma, fără să clătească gura cu apă, ca fluorul să rămână pe dinți.

Copiii mici nu au îndemânarea necesară pentru un periaj complet. Un adult îi periază ori verifică după ei până pe la 7-8 ani. Un reper practic: copilul e gata să se perieze singur abia când știe să-și lege singur șireturile.

Zahărul, biberonul și sucurile

Cariile nu țin atât de cantitatea de zahăr, cât de frecvența lui. O prăjitură mâncată la masă face mai puțin rău decât bomboanele ronțăite toată după-amiaza ori sucul sorbit din sticlă ore la rând. De fiecare dată când dinții întâlnesc zahăr, bacteriile din gură produc acid timp de aproximativ o jumătate de oră.

Biberonul cu lapte, cu ceai îndulcit ori cu suc lăsat copilului la culcare provoacă o formă de carie specifică, care distruge rapid dinții din față de sus. Medicii o numesc chiar după biberon. Între mese, apa e băutura potrivită.

Prima vizită la stomatolog

Ghidurile pediatrice recomandă prima vizită la apariția primului dinte ori cel târziu până la un an. Mulți părinți ajung abia la 3-4 ani, adesea direct cu o problemă.

Prima vizită e o întâlnire, nu un tratament. Copilul stă în brațele părintelui, vede cabinetul, i se numără dinții, iar părinții primesc sfaturi despre periaj, alimentație și suzetă. Un copil obișnuit cu acest drum când nu doare nimic va merge mult mai liniștit atunci când va fi nevoie de un tratament.

Ce nu ajută e amenințarea. „Dacă mănânci dulciuri, te duc la dentist să-ți scoată dinții” transformă vizita într-o pedeapsă. Nici promisiunile de tipul „nu doare deloc” nu sunt utile, dacă urmează o injecție.

Suzeta, degetul și dinții

Suzeta și suptul degetului sunt normale la bebeluși. Problemele apar dacă obiceiul continuă după 3-4 ani, când ajunge să deformeze arcadele, cu dinții din față care nu se mai închid. Renunțarea treptată, în jurul acestei vârste, previne aparatele dentare de mai târziu.

Dintele care se mișcă și dinții de rechin

Dintele de lapte care se clatină se lasă să cadă singur. Copilul îl mișcă, dacă vrea, cu limba, dar smulsul cu ața legată de clanță nu e necesar. Uneori, dintele definitiv iese în spatele celui de lapte, care încă nu a căzut, formând un rând dublu, poreclit „dinți de rechin”. De cele mai multe ori, dintele de lapte cade singur în câteva săptămâni. Dacă rămâne pe loc 2-3 luni, stomatologul îl scoate. Un dinte definitiv căzut în urma unei lovituri e o urgență. Se ține de coroană, nu de rădăcină, se pune într-un pahar cu lapte și se merge imediat la stomatolog, în cel mult o oră. Uneori, medicul reușește să-l pună la loc. Dintele de lapte căzut prin lovire nu se reimplantează. Cât despre dintele căzut singur, el își are locul în tradiție: la noi, copiii îl aruncau pe acoperiș, cerând unei ciori să le aducă unul nou, mai bun. În alte țări, îl pun sub pernă, iar dimineața găsesc o monedă lăsată de zâna dinților.